Connect with us

Se scrie istorie la ANPC, sub comanda lui Claudiu Dolot! Comisarul-șef Sorin Susanu, pentru Bugetul.ro: ‘Este pentru prima dată’

Economic

Se scrie istorie la ANPC, sub comanda lui Claudiu Dolot! Comisarul-șef Sorin Susanu, pentru Bugetul.ro: ‘Este pentru prima dată’

Premieră la ANPC, sub comanda președintelui Claudiu Dolot! „Este pentru prima dată când un președinte și conducerea ANPC ajung în Sulina”, a declarat, pentru Bugetul.ro, comisarul-șef Sorin Susanu.

Dat fiind că, în perioada următoare, interesul preponderent al turiștilor se va îndrepta către Delta Dunării, începând să scadă apetența pentru litoral, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) își va îndrepta atenția către unitățile de cazare, alimentație publică, prestări servicii și spații comerciale din această zonă, se precizează într-un comunicat de presă al ANPC.

Așa cum este cunoscut deja, Caravana de Prevenție și Consiliere a fost prezentă și în zona Tulcea. În egală măsură, am spus mereu că avem toleranță zero față de nerespectarea drepturilor consumatorilor, stabilite prin lege, de către companii și că, ulterior acestor campanii de informare, mi se pare firesc să avem, în continuare, acțiuni susținute de control care să verifice, în teren, modul în care operatorii economici respectă elementele despre care am vorbit în cadrul acestor Caravane. În perioada următoare, ne vom concentra pe Delta Dunării, un loc foarte drag mie”, a afirmat Claudiu Dolot, președintele ANPC.

Contactat de Bugetul.ro, comisarul-șef Sorin Susanu ne-a declarat următoarele: „Este pentru prima dată când un președinte și conducerea ANPC ajung în Sulina. Ținând cont de accidentul de astăzi, vom dispune controale la cei care închiriază bărci și fac transport de persoane pe Dunare”.

Concret, comisarii ANPC vor intensifica, începând de pe 16 august 2021, verificările pe teren, pentru a se asigura că sănătatea și viața consumatorilor, precum și drepturile acestora sunt respectate conform prevederilor legale de către toți operatorii economici, care activează în Delta Dunării, astfel încât turiștii care se vor afla aici să aibă vacanța pe care și-au dorit-o.

O șalupă în care se aflau 13 adulți și 5 copii a eșuat pe brațul Sulina. Cele 18 persoane s-au salvat singure

ISU Tulcea a informat că o șalupă în care se aflau 18 persoane, între care cinci copii, a eșuat, luni, pe malul brațului Sulina, la mila 17. Toate cele 18 persoane s-au salvat singure.

Șalupa de transport călători a eșuat pe malul brațului Sulina, la mila 17, a precizat ISU.

Cinci subofițeri din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crișan s-a deplasat la fața locului cu o ambarcațiune RIB și o navă ambulanță SMURD, precum și o navă ambulanță SAJ și o navă de la Ambulanța Sulina.

„18 persoane, dintre care 13 adulți și cinci minori, se aflau în ambarcațiune. Se aflau pe mal în momentul ajungerii echipajelor de intervenție”, informează ISU Tulcea.

Trei persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior au refuzat transportul la spital. Persoanele aflate în șalupă s-au salvat singure.

Vezi și

Soția șefului ‘Doi și-un sfert’ ia o felie din banii Armatei!

Polițiștii reacționează la dezvăluirea făcută de Bugetul.ro! ‘Efectul hărțuirii polițiștilor de USR-PLUS: Numeroase cereri de pensionare și numărul este în creștere!’

Date EXCLUSIVE! Val de pensionări în Poliția Română!

Continuă să citești
S-ar putea să-ți placă și...
Click să comentezi

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Mai multe in Economic

To Top