21.6 C
București
miercuri, octombrie 9, 2024

Studiu: Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut în iulie până la 6,1% din totalul consumului

Piaţa neagră a ţigaretelor a continuat să scadă şi în iulie, ajungând la 6,1% din totalul consumului, comparativ cu 7,1% în mai, conform studiului realizat de compania Novel.

Procentul reprezintă un nou record istoric, fiind cel mai mic nivel înregistrat de la demararea cercetării comerţului ilegal cu produse din tutun, în anul 2008, se menţionează într-un comunicat al companiei de cercetare remis, luni, AGERPRES.

„În luna iulie, piaţa neagră a scăzut la nivel naţional cu 1 p.p. De remarcat scăderea semnificativă a comerţului ilicit în partea de nord-est a ţării, cu 13,4 p.p. faţă de mai, până la 13,3%, cel mai mic procent înregistrat în această zonă, cu toate că regiunea este în continuare cea mai afectată de contrabandă. Pe de altă parte, în regiunea sud-est piaţa neagră a crescut cu 3,9 p.p. până la 7,2%. Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, ţigaretele etichetate ca fiind destinate Duty Free deţin cea mai mare pondere, de peste 50%, surclasând ‘cheap whites’, care au reprezentat până acum principala sursă”, a declarat Marian Marcu, director general Novel Research.

Potrivit directorului juridic şi relaţii publice al ariei Europa Centrală şi de Sud în cadrul BAT, Ileana Dumitru, contrabanda a atins un minim istoric de 6,1% din totalul pieţei de tutun ca rezultat al eforturilor continue ale autorităţilor de aplicare a legii, însă traficul ilicit continuă să reprezinte un risc serios la adresa dezvoltării economice şi a siguranţei comunităţilor.

„În primul rând, contrabandiştii îşi diversifică în continuu metodele. Astfel, potrivit Europol, în Uniunea Europeană există peste 5.000 de grupări de crimă organizată specializate în operaţiuni transfrontaliere coordonate online. În al doilea rând, în România s-a intensificat activitatea de contrafacere: doar în 2022 au fost identificate şi închise cinci fabrici ilegale de produse din tutun de pe teritoriul ţării. De aceea, dincolo de bine-venitele modificări recente ale Codului Fiscal, prin care a fost creat un calendar de creştere predictibilă a accizelor pentru toate categoriile de produse din tutun, este nevoie ca autorităţile să acorde o atenţie sporită şi noilor forme de contrabandă. Pe fondul reducerii pieţei negre, BAT a plătit la bugetul de stat în 2021 cu circa 1,25 miliarde de lei mai mult faţă de anul precedent, ajungând la circa 11 miliarde de lei contribuţii prin accize şi taxe”, a spus Ileana Dumitru.

Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria, a subliniat, la rândul său, că Novel înregistrează un minim al contrabandei, dar şi schimbări semnificative în structura provenienţei ţigaretelor de pe piaţa neagră. Astfel, creşterea ponderii produselor tip Duty Free, din care o treime reprezintă produse destinate magazinelor din Republica Moldova, arată că este necesară o cooperare mai strânsă a autorităţilor de aplicare a legii din România cu cele din ţările vecine şi un cadru legislativ anti-contrabandă unitar în regiune.

„JTI va continua să sprijine autorităţile în activităţile pe care le desfăşoară pentru combaterea comerţului ilicit. Recent, JTI şi Poliţia de Frontieră au reînnoit Protocolul de colaborare semnat în 2013, prin care sunt prevăzute suport logistic, expertiză şi traininguri specifice pentru identificarea produselor contrafăcute, pe baza elementelor de siguranţă ale mărcilor. JTI va continua colaborarea constructivă cu celelalte autorităţi de aplicare a legii, precum şi campaniile publice anti-contrabandă derulate anual din 2010, în parteneriat cu Vama, Poliţia de Frontieră şi Poliţia”, a afirmat Gilda Lazăr.

Dragoş Bucurenci, director External Affairs, Philip Morris România, a semnalat că România a făcut paşi importanţi în menţinerea comerţului ilegal cu ţigarete sub 10%, nivelul mediu din Uniunea Europeană, aceasta fiind una dintre condiţiile esenţiale pentru a avea un mediu de afaceri echitabil, în contextul în care piaţa neagră a ţigaretelor rămâne o realitate, iar contrabanda este principalul factor disturbator.

„Scăderea comerţului ilicit în România are ca efecte directe pozitive creşterea vânzărilor în piaţa legală şi, implicit, majorarea contribuţiilor virate către bugetul statului. De asemenea, reducerea nivelului contrabandei ne permite să continuăm investiţiile, să fim un angajator de top, să ne adaptăm la dinamica pieţei şi să ne dezvoltăm în mod sustenabil. Angajamentul nostru ferm se reflectă şi în planul de investiţii: doar în perioada 2022-2023, 100 de milioane de dolari au fost alocaţi, suplimentar, în procesul de transformare a fabricii noastre din Otopeni, după ce prima investiţie de 500 de milioane de dolari a fost deja finalizată”, a precizat Dragoş Bucurenci.

Şi Adrian Pirau, Market manager, Imperial Tobacco Distribution România, a menţionat că, începând din noiembrie 2021, contrabanda continuă să scadă, ceea ce demonstrează că nu este vorba despre o fluctuaţie de conjunctură, ci de un trend real.

„Este un fapt îmbucurător, mai ales în condiţiile actuale, când este imperios necesar ca România sa-şi păstreze frontierele sigure, în beneficiul securităţii ţării, a creşterii veniturilor bugetare, precum şi a siguranţei propriilor cetăţeni. Acest nivel ar putea fi menţinut şi datorită recentelor îmbunătăţiri legislative, care prevăd pentru Poliţie şi Jandarmerie atribuţii de control al contravenienţilor din pieţe, oboare, staţii de metrou, zone unde se desfăşoară de obicei comerţul ilegal”, a declarat Adrian Pirau.

Preşedintele Autorităţii Vamale Române, Bogdan Lari Mihei, a subliniat că ANV îşi propune să menţină nivelul mediu al pieţei negre la minimul istoric din ultimii 15 ani şi a desfăşurat acţiuni specifice de combatere a traficului ilegal cu ţigarete şi produse din tutun, atât cu forţe proprii, cât şi în colaborare cu alte instituţii şi autorităţi de aplicare a legii. Astfel, în primele 7 luni ale anului 2022, echipele de supraveghere şi control vamal de la nivel central, regional şi local au confiscat un număr de 10,42 milioane de ţigarete şi peste 27 de tone de tutun de narghilea.

Şi inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, comisar şef de poliţie Victor-Ştefan Ivaşcu, a subliniat că în primele şapte luni din 2022 au fost înregistrate rezultate foarte bune care constau în capturi semnificative de ţigarete şi destructurarea de reţele de crimă organizată. În perioada ianuarie – iulie au fost reţinute în vederea confiscării, aproximativ 1,6 milioane de pachete cu ţigări de contrabandă, precum şi aproximativ 30.000 kg de tutun şi tutun pentru narghilea.

„Eforturile în vederea reducerii fenomenului traficului ilegal vor continua la fel de susţinut, în colaborare cu toate instituţiile statului cu competenţe în combaterea contrabandei”, a spus Victor-Ştefan Ivaşcu.

Chestorul Aurel Dobre, directorul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, a punctat, la rândul său, că a autorităţile îşi doresc ca traficul ilicit de ţigarete să scadă şi mai mult, acesta fiind într-un trend descendent încă din anul 2021.

În 2021, companiile de tutun au virat la bugetul statului peste 19,85 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de 2020.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles