Connect with us

Trist – O fabrică de bere de tradiție închisă după 44 de ani. Ce se va întâmpla cu angajații

Diverse

Trist – O fabrică de bere de tradiție închisă după 44 de ani. Ce se va întâmpla cu angajații

O fabrică de bere fondată în anul 1978, Martens Galați, va opri din martie 2023 producția, după 44 de ani de funcționare. Compania, listată pe bursă din 1997, se va ocupa în continuare de distribuție.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie: Art. 1 se aprobă documentul de ofertă publică de cumpărare de acțiuni emise de societatea Martens SA Galați, inițiată de societatea Bockhold NV Belgia”, anunță Bursa de Valori de București.

Martens renunță la producția de bere și anunță că vrea să devină un fel de intermediar pe piața de profil. Cel mai probabil, angajații din departamentul Producție vor rămâne fără obiectul muncii.

„Ca urmare a Deciziei C.A. Nr. 2 / 70.O2.2O23, informăm că începând cu luna Martie 2023, societatea va sista activitatea de fabricare a berii, MARTENS S.A. urmând a se axa pe dezvoltarea activităților de vânzare a produselor din bere. Societatea va desființa locurile de muncă din departamentul producție”, a mai transmis Bursa de Valori de București.

De asemenea, potrivit unui anunț al companiei de marți, 1 martie, acționarul majoritar, Bockhold NV Belgia, face o ofertă publică de cumpărare a 301.526 de acțiuni Martens reprezentând 2,28% din capitalul social al companiei. În condițiile în care Bockhold NV Belgia are deja 97,71% dintre acțiuni, nu este exclusă o delistare a companiei de la Bursa de Valori.

Fabrica de bere din Galați a ajuns să exporte produse pe mai multe continente. Printre brandurile pe care le produce și le comercializează se numără MaDonna, Postăvaru, Driver, Hora Unirii, Lup.

Dispare o fabrică de tradiție

Fabrica de bere din Galați a fost fondată în anul 1978. În anul 1998, Martens Brewerij a preluat pachetul majoritar de acțiuni al fabricii. Istoria Martens Brouwerij începe încă din anul 1758, în Bocholt, Belgia. „Au trecut de atunci peste 250 de ani, iar tradiția a fost transmisă de-a lungul a opt generații. În tot acest timp, valorile lor au rămas neschimbate: au transformat artă fermentării unor ingrediente simple și naturale în artă de a da prilej oamenilor de a împărți un moment de bucurie împreună. (…) În prezent suntem alături de consumatori împreună cu partenerii noștri din retail, cu care am dezvoltat produse competitive și corecte la un preț accesibil. În același timp, suntem datori să împărtășim o parte din moștenirea belgiană în arta fabricării berii. Pentru a îndeplini acest deziderat, am dezvoltat si o categorie de beri speciale”, arătau cei de la Martens, într-o prezentare făcută pe pagina de Facebook.

Click să comentezi

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Mai multe in Diverse

Publicitate Promo

Top 7 Zile

Publicitate Promo
To Top