Diverse
Un judecător important din UE anticipează un val uriaș de procese intentate de Apple, Google sau Meta!
Publicat:

De
Gardienii, companiile care controlează accesul la date şi la platformă, sunt supuşi unei liste de condiţii, cum ar fi interoperabilitatea serviciilor de mesagerie, şi a nu favoriza produsele şi serviciile lor pe platformele lor. Lista gardienilor cărora li se va aplica DMA urmează să fie anunţată pe 6 septembrie şi va include probabil Goog, parte a grupului Alphabet, Meta, Amazon, Apple şi Microsoft. Cei care nu sunt de acord cu această etichetă şi condiţii vor prezenta plângerea la Tribunalul european din Luxemburg, în câteva luni, a spus preşedintele acestuia, Marc van der Woude.
Tribunalul face parte din Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) şi se ocupă de cauze care variază de la dreptul concurenţei la comerţ şi mediu.
”Probabil la sfârşitul acestui an, începutul anului viitor s-ar putea să vedem primele cazuri şi nu cred că se vor opri”, a spus el la o conferinţă organizată de Comisia Europeană.
Unele companii, precum Google şi Apple, au făcut lobby intens împotriva DMA.
”Rămânem îngrijoraţi de faptul că unele prevederi ale DMA vor crea vulnerabilităţi inutile de confidenţialitate şi securitate pentru utilizatorii noştri, în timp ce altele ne vor interzice să taxăm proprietatea intelectuală în care investim foarte mult”, se spunea în martie 2022.
Google a exprimat un punct de vedere asemănător şi a spus că este, de asemenea, îngrijorată de faptul că noile reguli ar putea reduce inovaţia.
Dar van der Woude a spus că DMA încă evoluează.
„Este un organism viu, această DMA, este în continuă revizuire, obligaţiile vor fi revizuite, ca şi actele de punere în aplicare. Deci, dacă aş putea numi aşa, va fi paradisul avocaţilor”, a spus el.
El a spus că zonele de dispută se vor concentra probabil pe desemnarea gardianilor, specificaţiile obligaţiilor acestora şi în timpul aplicării DMA.
O zonă controversată va fi, probabil, cerinţa ca gardienii să notifice achiziţiile lor către Comisie şi dacă astfel de tranzacţii îndeplinesc pragul pentru controlul de reglementare, a spus van der Woude.
Cel mai bun înotător român, David Popovici (18 ani), a trecut peste emoțiile Bacalaureatului cu media...
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, sâmbătă seara, într-o conferinţă de presă, că...
Turcia se pregăteşte pentru primele alegeri prezidenţiale cu două tururi de scrutin din istoria sa. Alegătorii...
Fanii îndrăgitului film Titanic își amintesc cu emoție de colierul impresionant, strălucitor și deosebit de valoros...
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Adrian Mutu, a declarat, sâmbătă seara, în conferinţa de presă...
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
You must be logged in to post a comment Login