23.7 C
București
miercuri, octombrie 9, 2024

Ungaria va plăti gazele şi petrolul provenite din Rusia în ruble, confirmă Peter Szijjarto, ministrul de Externe

Ungaria va folosi schema de plată în ruble pusă în aplicare de Moscova pentru a plăti gazele şi petrolul provenite din Rusia, această situaţie fiind decisă de ”infrastructură”, a declarat Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei, pentru CNN.

”85% din aprovizionarea noastră cu gaze provine din Rusia, iar 65% din aprovizionarea cu petrol provine din Rusia. De ce? Pentru că acest lucru este determinat de infrastructură. Nu este pentru distracţie, nu am ales situaţia aceasta”, a declarat Peter Szijjarto, pentru CNN.

El a mai spus că nu există surse sau rute alternative care să le permită să sisteze importul de energie provenită din Rusia în următorii câţiva ani.

În cadrul schemei de plată a Rusiei, importatorii de energie au fost nevoiţi să deschidă două conturi bancare la Gazprombank – un cont în valută şi un cont în ruble. Veniturile din vânzări sunt plătite în valută străină (dolari sau euro), care este apoi convertită de Gazprombank în contul de ruble.

Se pare că alte câteva ţări folosesc schema respectivă. Un document publicat de Comisia Europeană săptămâna trecută a indicat că ”pare posibil” să se respecte noile reguli ale Moscovei fără a intra în conflict cu legislaţia Uniunii Europene.

Experţii în sancţiuni susţin că sistemul de plăţi rusesc permite Moscovei să aibă accesul la veniturile din energie, indiferent de sancţiunile aplicate valutelor străine.

Potrivit CNN, întregul proces este extrem de neclar din punct de vedere legal şi schema îi oferă, de asemenea, lui Putin un avantaj politic, obligând companiile să intre în schema lui şi să plătească energia provenită din Rusia în ruble.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles