Connect with us

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat vor fi majorate cu 528,789 milioane de lei (proiect)

Economic

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat vor fi majorate cu 528,789 milioane de lei (proiect)

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat vor fi majorate cu 528,789 milioane de lei, iar bugetul asigurărilor pentru şomaj cu 127,76 milioane de lei, potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 publicat miercuri seara de Ministerul Finanţelor.

„La bugetul asigurărilor sociale de stat, prin proiectul de act normativ, se propune: majorarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat cu suma de 528.789 mii lei, prin majorarea veniturilor sistemului public de pensii cu 530.381 mii lei datorată majorării veniturilor curente cu suma de 672.796 mii lei şi diminuării subvenţiei acordate de la bugetul de stat cu 142.415 mii lei”, se arată în document.

Majorarea veniturilor curente este influenţată, în principal, de evoluţia indicatorilor macroeconomici pe anul 2021 (majorarea Fondului brut de salarii la nivel de economie naţională de la 8,4% la 9,1%), a încasărilor din contribuţii de asigurări sociale (inclusiv venituri recuperate parţial din contribuţii de asigurări sociale declarate şi amânate la plată în anul 2020, prin efectul legii), potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, se propune în proiect diminuarea veniturilor sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale cu suma de 1,592 milioane de lei.

Proiectul pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 prevede majorarea cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat cu suma de 515,242 milioane de lei prin suplimentarea cheltuielilor la titlul „Cheltuieli de personal” cu suma de 6,395 milioane de lei pentru plata drepturilor salariale până la finele anului şi la titlul „Asistenţă socială” cu suma de 520,559 milioane de lei pentru plata drepturilor de pensie şi a ajutoarelor sociale.

Potrivit documentului, necesarul suplimentar de fonduri pentru plata pensiilor se datorează creşterii pensiei medii la 1.605 lei în luna septembrie a.c. faţă de 1.592 lei cât s-a raportat în luna decembrie 2020, ca urmare a faptului că pensiile nou intrate în plată în cursul anului au un cuantum mai mare decât cele care ies din plată.

În proiect se propune diminuarea sumelor alocate următoarelor titluri: „Bunuri şi servicii” cu 389.000 lei, „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” cu 9 milioane de lei, „Alte cheltuieli” cu 423.000 lei şi „Active nefinanciare” cu 3,9 milioane de lei la credite de angajament şi cu 1,9 milioane de lei la credite bugetare.

Excedentul sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale se majorează cu suma de 13,547 milioane de lei.

De asemenea, la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prin proiectul de act normativ se propune majorarea veniturilor bugetului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 127,760 milioane de lei, prin: majorarea veniturilor curente aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 43,617 milioane de lei şi diminuarea subvenţiei de echilibrare de la bugetul de stat cu 49,417 milioane de lei; majorarea veniturilor fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale cu 133,56 milioane de lei.

Majorarea veniturilor se datorează în principal evoluţiei pozitive a indicatorilor macroeconomici şi a încasărilor contribuţiei asiguratorii pentru muncă, repartizată 12% ca venit la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale şi 17% ca venit al sistemului asigurărilor pentru şomaj.

În ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 5,8 milioane de lei, aceasta se datorează: majorării alocaţiilor bugetare la titlul „Cheltuieli de personal” cu suma de 2,2 milioane de lei şi scăderii alocaţiilor bugetare la titlul „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” cu suma de 8 milioane de lei.

Potrivit documentului, excedentul bugetului asigurărilor pentru şomaj se majorează cu 133,56 milioane de lei şi este aferent Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale.

Continuă să citești
S-ar putea să-ți placă și...
Click să comentezi

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Mai multe in Economic

Publicitate Promo

Top 7 Zile

Publicitate Promo
To Top