Vești bune pentru români! Au loc noi ieftiniri: Cine vor fi cei avantajați

A devenit oficial! Potrivit unei noi măsuri aflate într-o lege recent publicată în Monitorul Oficial, românii vor plăti mai puțin pentru încălzirea locuinței, în urma reducerii taxei pe valoarea adăugată (TVA).

Legea nr. 196/2021 prevede o serie de modificări legate de sistemul de producere și furnizare a căldurii în sistem centralizat. Printre altele, aceasta prevede și reducerea cotei de TVA aplicate livrării energiei termice pentru populație.

Mai exact, energiei termice ar urma să i se aplice cota redusă de TVA de 5%, iar modificarea va intra în vigoare în Codul fiscal în termen de 6 luni calculate de la momentul publicării Legii 196 în Monitor – mai exact, din 13 ianuarie 2022. În acest moment, energia termică se taxează cu 19% (cota standard a TVA), ceea ce înseamnă că TVA-ul pentru aceasta va scădea cu 14%.

Pe lângă această schimbare, noua lege mai prevede și ca orice producător de energie termică să aibă posibilitatea de a se racorda la „rețelele de transport sau de distribuție a energiei termice care aparțin proprietății publice sau private a unităților administrativ-teritoriale”. Totodată, autoritățile locale pot decide să suporte în totalitate sau doar parțial costurile de racordare a consumatorilor și/sau a producătorilor, în funcție de interesul comunității.

Suplimentar, noua lege introduce obligația pentru producătorii de energie termică de a furniza, pe toată perioada iernii, căldură populației. Acest lucru ar trebui să elimine sincopele apărute în anii trecuți în furnizarea de energie termică către populație.

„Producătorii/furnizorii agentului termic au obligația să asigure furnizarea agentului termic conform contractelor încheiate cu autoritățile administrației publice locale. Se interzice sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece, definită conform prevederilor legale, de către producătorii și/sau furnizorii de agent termic primar, precum și sistarea alimentării cu energie primară a acestora de către producătorii/furnizorii de energie primară”, se precizează în  lege, informează avocatnet.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *