Connect with us

Voluntarii Catedralei Naţionale au mers cu daruri de Crăciun la sute de copii din Olt

Economic

Voluntarii Catedralei Naţionale au mers cu daruri de Crăciun la sute de copii din Olt

Trei sute treizeci de copii din Olt au primit vineri daruri din partea voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale.

Acţiunea, de care au beneficiat copiii din localitățile Stoicănești, Crăciunei, Radomirești, Poiana și Călinești, s-a înscris în Campania „Implică-te, împreună reușim mai mult!”.

Copiii i-au întâmpinat cu bucurie pe voluntari, care l-au adus cu ei pe Moș Crăciun.

Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, a declarat că acest tip de acţiuni pot impulsiona activităţile viitoare.

„Este foarte important acest sprijin oferit comunităților din mediul rural. Catedrala Națională este o catedrală vie, o catedrală care devine tot mai prezentă în comunitățile din țară. Consider că aceste activități social filantropice nu fac altceva decât să impulsioneze toate aceste comunități în desfășurarea cât mai multor activități de acest fel”.

Preotul Fănel Liviu Măgureanu de la Parohia Stoicănești le-a mulţumit voluntarilor pentru sprijinul oferit comunităţii pe care o păstoreşte.

„Sărbătoarea Nașterii Domnului este o bucurie a noastră a tuturor și, cu atât mai mult a copiilor, care s-au bucurat de darurile pe care voluntarii le-au oferit acestora. Odată cu venirea lui Moș Crăciun printre ei, am simțit în sufletele și în privirile lor o mare bucurie și o mare speranță”.

O reacţie la activitatea întreprinsă de voluntari a oferit şi profesorul Iulian Zorzoliu, directorul Școlii Gimnaziale Stoicănești.

„Mulțumim voluntarilor Patriarhiei Române pentru bucuria pe care au făcut-o elevilor școlii noastre. Nu este prima dată când aceștia vin și donează bucurie în sufletele lor”, a spus Iulian Zorzoliu.

Din luna martie a anului trecut până în prezent, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat 355 acțiuni și au sprijinit, în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, peste 8.500 de familii.

Numai în prima parte a acestei luni au fost oferite daruri la  940 de copii din județele: Prahova, Galați, Vaslui și Olt. Acțiunile voluntarilor vor continua și în perioada următoare.

Continuă să citești
S-ar putea să-ți placă și...
Click să comentezi

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Mai multe in Economic

To Top