România a început să preia gaze naturale din Bulgaria și prin punctul de interconectare Ruse-Giurgiu, o rută care se adaugă fluxurilor deja existente prin Kardam-Negru Vodă. Deși volumele transportate prin noua conexiune sunt încă limitate, acestea pot susține procesul de pregătire a rezervelor necesare pentru iarna 2026-2027.



