Dumitru Crudu: Putin va fi ucis la ora cinci si șapte minute dimineața

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

Boschetarul se furișa printre soldați, pe străzile Moscovei, lipit de clădiri, de mașini, de copaci, de stâlpi, de pereții stației. Se târa pe burtă pe sub mașini sau rămânea sub ele până trecea patrula militară. Militari erau peste tot. De asta și fugise din gară, pentru că aceștia ocupaseră gara, unde el își ducea veacul. Avu noroc, pentru că pe alții i-au arestat, el însă reuși să fugă înainte ca soldații să intre în sala de așteptare unde moțăia pe un scaun.

Fugi afară.

Nu voia să fie dus la miliție.

Ieși de sub pântecele puturos al mașinii, după ce soldații se îndepărtară. În stație se opri un troleibuz. Boschetarul îl lăsă însă să plece, când îi văzu pe militari în habitaclu. În toate troleibuzele mișunau militari, căutând suspecți.

O baltă în mijlocul trotuarului, rămasă după ploaia de astă-noapte. Se răsturnă în ea, pe spate. Nămolul i se scurgea pe păr, pe față, pe gât, pe haine. Se îndreptă spre parc, pe aleile chiftind de soldați înarmați.

Un soldat se apropie de el. Îl studie din cap până în picioare și-i întoarse spatele.

Boschetarul trecu prin piață. Nici țipenie. În capătul pieței însă văzu soldați ridicând baricade.

Știa că Prigojin se îndrepta spre Moscova. Aflase asta de la telefonul mobil pe care-l ținea în mână. În balta cu noroi, telefonul îl ridicase deasupra capului, ca să nu se ude.

Apăru în capătul străzii un detașament de soldați înarmați. El deschise capacul unui tomberon și se strecură înăuntru, așteptând ca militarii să se îndepărteze.  Ieși de acolo, ținându-se cu mâinile de nas.

Se lipi de un copac, ce se înălța în fața spitalului de neurologie, așteptând ca soldații să plece. Apoi trecu în fugă strada și sări gardul. Nu bătu la poartă, ci aruncă cu o piatră într-o fereastră din spate. La care ieși o femeie. Deschise geamul și mătură grădina cu privirile. Îl văzu și cobori în fugă scările și îi descuie ușa din spate. În spatele ușii îl aștepta o doctoreasă în halat alb, cu un ștergar și un săpun într-o mână și cu o căldare în alta. El se spălă pe cap și pe față iar ea alergă în sus pe scări, de unde în scurt timp reveni cu o cratiță cu pelmeni. Hainele-i erau în continuare murdare, dar fața și capul și mâinile îi erau curate. El hăpăia lacom. După ce goli cratița, ea plecă, iar el se murdări pe față cu scrumul dintr-o scrumieră pe care tot ea i-o aduse. Murdar de față și pe mâini, ieși afară. Trecuse deja trei luni de când trăia așa ca să nu fie înrolat în armată. Ceea ce-și dorea el cel mai mult și mai mult era ca Putin să moară.

Soția sa alerga în sus pe scări, sperând și ea ca acest calvar să se termine cât mai repede posibil.

Amândoi erau siguri că Putin va fi ucis în dimineața asta, la ora cinci și șapte minute, iar începând de mâine ei vor putea din nou să fie împreună.

Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.