Preotul Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, ca urmare a deciziei luate sâmbătă de Judecătoria Sectorului 6. Teologul Mihail Neamțu, apropiat de Visarion Alexa, face un apel la calm și le cere oamenilor să nu arunce cu „piatra”, deoarece „Hristos ne-a învățat să nu aruncăm piatra”. De asemenea, mai punctează Neamțu – vizibil emoționat -, „în România există prezumția de nevinovăție”.
„Există într-adevăr o relatare tulburătoare despre un incident care s-ar fi petrecut între părintele Visarion Alexa și o persoană de sex feminin. Sunt acuzații cu care începem să ne obișnuim, nu spun că sunt adevărate sau false. Merită să vedem cum pot fi ele interpretate.
E limpede că Poliția a luat o decizie, întâi de reținere, pe semne pe baza unui probatoriu. Apoi a fost lăsat să-și aducă avocatul, o doamnă care a făcut câteva declarații. Astăzi am aflat în urmă cu câteva minute că părintele este în situația de a nu putea părăsi România pentru ca această anchetă să fie adâncită. E un moment foarte dificil pentru el, ca preot, un moment dificil pentru familia părintelui. Părintele are patru copii și o soție fidelă. (…)
Uneori există conexte în care oameni mari pot să alunece. Și lucrul acesta pentru cei care sunt la începutul vieții de credință pare smintitor. Totuși cred că o maturitate duhovnicească, o matuitate psihologică ne cere să vedem prezența noastră în biserică dincolo de vrednicia unui preot. (…) Cred că bucuria părintelui Visarion ar fi să vadă că cei care l-au cunoscut merg mai departe la biserică. Cred sincer că toți cei care l-au cunoscut pe părintele Visarion într-o împrejurare luminoasă, pozitivă, trebuie să spună acest lucru. (…)
Nu e cazul să dăm cu piatra. Hristos ne-a învățat să nu aruncăm piatra. În același timp cred că inevitabil va exista și o discuție de ordin canonic. (…)
Slavă Domnului că și în România există prezumția de nevinovăție. Nu știm multe detalii din acest dosar. Și dacă nu știm e bine să tăcem! Cine se grăbește să dea cu piatra, cine se grăbește să-l răstignească pe părintele Visarion, să-l pună la zid, să-l acuze de făcute și nefăcute s-ar putea să greșească. Rămâne să așteptăm decizia instanței, poate decizia autorităților ecleziastice și, firește, rămâne să îl întâlnim pe părintele Visarion, foarte probabil schimbat, ca urmare a acestei experiențe nedorite, nefericite și triste.
Ne rugăm ca această sminteală să înceteze! Și mai știm un lucru: biserica este sub o presiune enormă și că anii care vin o să fie ani grei. Acuzațiile care au fost făcute la adresa unor clerici în Occident o să fie acuzații pe care o să le auzim mai des în biserica noastră, în spațiul răsăritean. Foarte probabil o să fie momente complicate pentru noi.
Ceea ce a fost astăzi este un avertisment: cine crede că stă, să aibă grijă să nu cadă. În același timp e un apel pe care îl resimt acum la solidaritate: trebuie să fim întotdeauna aproape de cei buni ai lui Dumnezeu, și în momente de încercare, și în momente de triumf”, a spus Mihail Neamțu, într-o filmare pe pagina sa de Facebook.
PROFI 24 TV utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta aici. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie..
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
You must be logged in to post a comment Login